Avocat drept penal in Cluj langa tine: Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani. Vedeti multe informatii in plus aici avocat penal Cluj. Conducerea unui vehicul fara permis de conducere face parte din categoria infracțiunilor care au ca obiect juridic siguranța circulației pe drumurile publice. Conducerea fără permis este reglementată de art. 335.
Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: toxicoman – persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii; cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală măsurile ce pot fi luate pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri; livrarea supravegheată – metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi.
În cursul urmăririi penale, avocatul persoanei vătămate, al părţii civile sau al părţii responsabile civilmente are dreptul să fie încunoştinţat în condiţiile art. 92 alin. (2), să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală în condiţiile art. 92, dreptul de a consulta actele dosarului şi de a formula cereri şi a depune memorii. De asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Codul de procedură penală. [art. 93 alin. (1) din Codul de procedură penală] În calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale acordarea asistenţei juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau numit din oficiu este obligatorie. [art. 204 alin. (8) din Codul de procedură penală]. Descoperiti mai multe detalii suplimentare pe site-ul https://avocatripan.ro/.
În încercarea de a stopa fenomenul infracțional și de a limita efectul negativ pe care astfel de organizații le au asupra societății, autoritățile naționale sau internaționale au strâns relațiile de cooperare, urmârindu-se eliminarea profiturilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și pe asigurarea unui răspuns modern la evoluțiile tehnologice. Cu titlu exemplificativ, activitatea de criminalitate organizată este cuprinsă în Noul Cod penal în cadrul infracțiunilor contra ordinii și liniștii publice.
Rolul avocatului: În exercitarea dreptului la apărare recunoscut şi garantat de Constituţia României, republicată, de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor. În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege.